Prim-ministrul Florin Cîțu consideră, întrebat fiind despre intrarea în faliment a celei mai mari companii de asigurări, City Insurance, că „trebuie să ne obișnuim ca în economiile de piață să dea și faliment companiile, asta este o chestie naturală și vor apărea altele care le vor lua locul”. Acesta a ținut să precizeze că statul trebuie verifice, în schimb, dacă City Insurance a intrat în faliment în urma unei fraude.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast
„Există un reglementator. Guvernul tocmai de aceea nu ar trebui să mai intervină, pentru că există un reglementator. Aș vrea să văd exact care a fost evaluarea și cum de s-a ajuns aici. Mă voi asigura că clienții de la City Insurance nu vor avea de suferit de pe urma acestei situații. Asta vom vedea dacă și-a făcut ASF-ul treaba, nu am în acest moment acest răspuns. Vreau să văd exact evaluarea celor de la ASF pe situație și după aceea vom lua o decizie, dar de aceea avem reglementator. Reglementatorul pieței este cel care are grijă de piață. În același timp, falimentul este parte din capitalism, este parte dintr-o economie de piață. Aș vrea să văd dacă falimentul a fost ascuns - aici sunt alte probleme, dacă cumva situația era mai veche și a fost ascunsă, atunci ar fi o problemă – dar falimentul este o parte din economia de piață”, a afirmat primul ministru Florin Cîțu, citat de News.ro.
CITEȘTE ȘI Google vrea să ofere canale de televiziune prin propria platformă de smart TVAcesta a menționat că Fondul de Garantare se va asigura că niciun client nu va pierde polița pentru care a plătit la acest asigurător.
„Este important, din punctul nostru de vedere, să vedem dacă a fost fraudă sau nu acolo. Asta e important din punctul statului de vedere. În rest, trebuie să ne obișnuim că în economiile de piață să dea și faliment companiile, asta este o chestie naturală și vor apărea altele care le vor lua locul”, a adăugat premierul.
Acesta a menționat că o comisie de anchetă din Parlament poate cere explicații ASF cu privire la situația creată la City Insurance.
Autoritatea de Supraveghere Financiară a anunțat vineri deschiderea procedurii falimentului împotriva City Insurance, precum și retragerea autorizației de funcționare a societății.